sportbacau - Editia 1

 

Turneu volei  A.C.C.

        La Oratoriul "Don Bosco" din Bacău, sâmbătă, 26 Martie 2011, a avut loc ‘’Turneul de volei A.C.C.’’, organizat de Acţiunea Catolică a Copiilor, zona Bacău în colaborare cu salezienii lui Don Bosco.
          Ziua a început cu primirea tuturor copiilor pe chipul cărora se putea vedea nerăbdarea de a fi din nou împreună şi bineînţeles de a se juca. După o scurtă reamintire a regulilor şi o încălzire ca la carte a jucătorilor s-a putut da startul turneului, bineînteles cerând ajutorul Tatălui Ceresc pentru o vreme bună şi pentru îndeplinirea tuturor gândurilor bune ale participanţilor.
       
Copii şi animatorii veniţi din diferitele parohii ale zonei Bacău au simţit pe pielea lor ce înseamnă să fii un sportiv bun şi fair-play. După o zi lungă de joc, în care s-au jucat nici mai mult, nici mai puţin de 64 de seturi în 6 ore de joc efectiv, fiecare participant trecând de la agonie la extaz, s-au stabilit şi câştigătorii turneului.
          După o zi plină de joc, distracţie şi legare de noi prietenii, în care Tatăl şi-a făcut simţită prezenţa prin vremea frumoasă de care cu siguranţă ne-am bucurat, participanţii s-au îndreptat spre casă cu gândul la următoarea activitate la care vor participa.

                 Participanti :      
Bijghir I
                                        Margineni I
                                        Traian
                                        Galbeni
                                        Sf. Cruce
                                       
Bijghir II
                                        Margineni II

     Rezultatele meciurilor

Traian      2-1      Galbeni
    Bijghir I      3-0      Margineni I
Galbeni      1-2       Bijghir II
Traian       0-3      Bijghir I
Margineni II    2-1      Sf. Cruce
Bijghir I       2-1      Galbeni
Margineni I       2-1      Margineni II
Bijghir II        0-3      Sf. Cruce
Traian             0-3      Margineni I

Bijghir I      2-1      Bijghir II
Margineni I    1-2      Sf. Cruce
Traian         0-3      Bijghir II
Galbeni            0-3      Margineni II
Bijghir I          2-1      Sf. Cruce
Traian            0-3     Margineni II
Margineni I  1-2      Galbeni
Bijghir II           1-2      Margineni II
Traian            0-3       Sf. Cruce
Bijghir I           2-1     Margineni I
Galbeni               2-1      Sf. Cruce     
Margineni I    3-0     
Bijghir
II


Clasament final

1. Margineni II
2. Bijghir I
3. Sfanta Cruce


<< Foto >>

Îţi mulţumim, Doamne, pentru această zi minunată si pentru ce am primit de la Tine. Iţi mulţumim pentru că ne iubeşti!!


Today, there have been 1 visitors (1 hits) on this page!
This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free